Participă

Prin prezenta pagină web, dorim să oferim informaţii tuturor cetăţenilor români interesaţi de reciclarea şi economia circulară a plasticului, precum despre soluţiile dezvolate şi testate în cadrul proiectului European PlastiCircle dedicat acesteia.

Totuşi, având în vedere că participarea naţională în proiect este limitată la Municipiul Alba Iulia şi Polaris Holding, primii vizaţi sunt cetăţenii municipiului Alba Iulia, în special cei care locuiesc în cartierul Cetate, în zona delimitată de Bd.Încoronării – Str.Vasile Goldis – Bd.Revoluţiei – Str. Cloşca, care locuiesc la blocuri şi folosesc containere pentru colectarea deşeurilor menajere.

Ca în cazul oricărui proiect care îşi propune să testeze soluţii noi, pilotul Plasticircle Alba Iulia este limitat în timp (două săptămâni de pre-inregistrare şi 3 luni de testare efectivă), spaţiu (zona prezentată mai sus) şi participare (circa 500 de reprezentanţi majori unici de familii care locuiesc în zonă). 

Dorim că cetăţenii municipiului care locuiesc în această zonă şi doresc să participe, să fie informaţi şi implicaţi în proiect, să afle mai multe amănunte privind importanţa reciclării şi modului cum se sortează corect plasticul în vederea reciclării, cum se foloseşte un container inteligent şi cum pot contribui la un mediu local mai curat şi sănătos.

Suplimentar, ne propunem activităţi care să evalueze cantităţile şi tipurile de plastic care pot fi reciclate, modalităţile de eficientizare a proceselor de colectare, gradul de reciclare şi impactul economic al acesteia.

Concluziile proiectului pilot PlastiCircle Alba Iulia vor avea o contribuţie majoră la îmbunătăţirea proceselor de colectare selectivă a deşeurilor, a calităţii şi eficienţei serviciilor, a estimării impactului economic al acetei activităţi, astfel încât cele mai bune soluţii să poată fi aplicate şi extinse în proiectele viitoare la scara întregului oraş, contribuind la dezvoltarea sustenabila a acestuia şi la atingerea dezideratului de a avea un oraş curat şi sănătos.

Vă rugăm să aflaţi mai multe amănunte privind participarea în proiect, consultând documentul “Termeni şi condiţii” disponibil aici .

Care sunt termenele limită pentru a vă înscrie și a participa?

Cetăţenii municipiului Alba Iulia care locuiesc în zona proiectului, se pot înregistra pentru a participa în proiect începând cu jumătatea lunii iunie 2020 şi până în prima parte a lunii iulie, până la atingerea numărului estimat de participanţi şi în limita unui reprezentant major pentru fiecare familie care locuieşte în zonă.

Informaţii suplimentare vor fi disponibile pe pagină web a proiectului, prin comunicate, canale media şi materiale informative tipărite, disponibile în zonă.

Durata efectivă de implementare a proiectului este de 3 luni, în perioada iulie – septembrie 2020.

Cum pot participa la acest proiect?

1.Înscriere în proiect

În actuala conjunctură, cetăţenii municipiului din zona de proiect, sunt încurajaţi să participle în proiect prin înscriere din această pagină, apăsând butonul “Înscrieţi-vă aici” de mai jos şi completând formularul de înscriere. 

Pentru a păstra comunicarea cu participanţii şi a putea genera datele necesare proiectului, sunt necesare informaţii ce vor fi tratate cu maximă atenţie, conform “Politicii de confidenţialitate” disponibile aici, pe care vă încurajăm să o parcurgeţi.

La sfârşitul înregistrării, va fi generat un cod unic de 4 cifre, care va reprezenta principalul dv. mod de acces în platformă proiectului. Nu se vor putea face înregistrări din zone în afara celei de proiect şi nu se vor putea înscrie două persoane cu aceiaşi adresă.

Ca excepţie, în cazuri cu totul deosebite, vă rugăm să ne contactaţi în vederea înregistrării manuale în platformă, pe baza informaţiilor furnizate de dv.

2. Setul de bun venit

Într-un interval de două săptămâni de la înscriere, veţi primi un “set de bun venit”, care include saci pentru deşeurile din plastic şi un card sau breloc de acces la containerul inteligent din apropierea locuinţei dv.

3. Activitati in perioada proiectului

  • Aflaţi cum puteţi recicla corect deşeurile de plastic, în special ambalajele;
  • Participaţi la sesiuni de instruire (faţă în faţă sau online), pentru a afla amănunte şi pune întrebări;
  • De câte ori aveţi un sac cu deşeuri de ambalaje din plastic, mergeţi la container, utilizaţi cardul sau brelocul pentru a genera o etichetă cu cod de bare, pe care o lipiţi pe sac înainte de a-l arunca în container; în timpul proiectului se va monitoriza cantitatea şi calitatea (prin sondaj) plasticului sortat;
  • Oferiţi opinii şi recomandări, prin participarea la două chestionare (unul înainte şi altul în timpul desfăşurării proiectului pilot);
  • Participaţi la activităţi interesante, anunţate prin social media;
  • Toate aceste activităţi vă permit acumularea de eco-puncte care sunt o măsură a implicării dv. în proiect, putând fi vizualizate în contul dv. din platforma proiectului.

4. Inchiderea proiectului

La finalizarea proiectului, vom prezenta rezultatele obţinute (în funcţie de situaţie, în cadrul unui eveniment sau online) şi vom recompensa cetăţenii cei mai implicaţi, care au adunat cele mai multe eco-puncte, conform informaţiilor din platforma proiectului, accesibilă numai celor inscrişi!